Articole etichetate cu: bosch

Formulare


formulare casa codin

          De când mi s-a spart ghiocul scăpat din pliscul unui corb zămislit din telemea, mi s-a atrofiat simţul anticipaţiei. Şi nici cel al retrospecţiei nu se simte foarte bine. Pe bune! Din cauza aceasta, viaţa mea a devenit o noţiune abstractă, rătăcită printre definiţii impresioniste, drept pentru care m-am decis să fiu în opoziţie. Cu orice, oricine şi oricum.
          Am început prin a fi daltonist, dar n-a ţinut, din cauza semaforului.      
          Am continuat prin a-i mărturisi cuiva că sunt reptilian. Nţ. N-a mers.
          Am terminat prin a-mi zidi o Masadă. În spatele zidurilor, fabulele, poemele, bancurile cu Bulă, trusa cu scule, creioanele, sau tratatele de drept civil, stăteau la o masă rotundă, unde supoziţiile erau slăvite (aleluia!), pontificate şi ridicate la rang de principii, cu liftul. Aşa se explică de ce iubesc azi tablourile lui Bosch, de ce corbii mei sunt din telemea şi de ce mâţa lui Perrault se încalţă cu şlapi din plastic.
          Când aveam 10 ani, m-a întrebat cineva ce vreau să mă fac atunci când voi fi mare, jignindu-mi simţul acut al ridicolului care înmugurise în mine, prematur. I-am răspuns că vreau să mă fac astronom, gunoier, ginecolog, fotbalist şi paznic de noapte. Asta e! Mă enervau cumplit adulţii care-mi ciupeau obrajii dolofani, punându-mi întrebări stupide ce necesitau explicaţii consistente şi cuvinte lungi. De atunci, sunt hipopotomonstrosecvipedaliofob.
          Îngrozit de perspectiva chestionarelor care urmau să fie completate de-a lungul celor 75 de ani, cât mi-am propus să trăiesc, am dus o luptă de gherilă cu spaţiile punctate, până când am capitulat în faţa sistemului. Ce vreţi? Fiecare om are Waterloo-ul lui. Dacă unele formulare excelau la capitolul psi, cum erau acelea servite de armata română la încorporare, altele, racolate de convenţiile sociale, învârteau mămăliga în ceaun cu peria de sârmă, făcându-mă să suflu în aburii ce-mi matlasau răbdarea, cu întrebări stupide:
          – Când v-aţi născut?
          – Unde v-aţi născut?
          Chiar credeţi că într-un secol uzurpat de cuceriri tehnologice, oamenii se pot naşte singuri, fără ajutorul mamelor, sau îşi pot alege maternitatea?
          Mai aveţi un pic şi mă veţi întreba „de ce m-am născut”, sau, ca să treziţi filosoful din mine, „de ce mi-am propus să mă nasc?”.
Alaltăieri am tras cu pixul un X mare pe un formular şi le-am scris piticilor ce păreau uriaşi din zborul corbului brânzar, următoarele cuvinte, care, dacă-mi voi lua medicamentele la timp, se vor transforma cât mai târziu, spre nenorocirea urmaşilor, în epitaf:
           „Mi s-a încântat fiinţa de prea plinul cărărilor desfundate de urmele sloiurilor ce trag să moară în pragurile cârciumilor.
           Mi s-a limpezit auzul cu sunete sparte de clopote ce cheamă la ordine  heruvimii care se dădeau în vânt cu sania, pe desenele lăsate de tălpile epitropului.
          Mi s-a împlinit visul de a culege odoare pripăşite  pe lângă ringuri de dans, expresii violacee ale adulterului comis de brânduşe cu ghiocei, spre nefericirea brânduşoilor încălţaţi cu bastarzi.
          Şi voi vreţi să vă spun când m-am născut?”
          Ce-mi plac dezastrele! Au aer de primăvară, sunt împodobite cu pene de barză şi rânjesc precum  fecioarele desculţe ce cată din priviri, zei născuţi de amazoane seduse cu promisiuni scrijelite pe colţi de morsă, expediate din Groenlanda.
           În altă ordine de idei, ce final magnific a avut această iarnă!
          Asemenea funicularului lui Zorba…
          Daţi-mi un formular!
          Vreau să-i completez fişa de lichidare!
 
“Hey bossdid you ever see a more splendiferous crash?!”…
 
 

 

 

 

Reclame
Categorii: Uncategorized | Etichete: , , , | Lasă un comentariu

Alcatraz


we leo
Falimentez, evadez, mă găsesc
şi mă execut public.
Îmi mătur existenţa de pe eşafod
şi o ascund sub preş,
Nu înainte de a-i arăta degetul ghilotinei.
„Doamnă”, îi spun..
„A fost magnific !”
Ironia trece neobservată,
Drept pentru care, dezamăgit, trag oblonul
şi privesc peste umăr, deşi nu-l mai am.
Şevaletul şi pânza neterminată
mă aşteaptă.
Azi mă întâlnesc cu Rembrandt,
Cavalerul absolut al falimentelor,
Miercuri voi număra spicele de grâu
din lanul bântuit de corbii lui Van Gogh,
Iar Vineri voi îmbraca pentru prima oară
cămaşa cu clopoţei
şi voi cânta în duet cu Bosch,
„I`m the trouble starter, punkin instigator
  I`m the fear addicted, danger ilustrated”
Duminică am liber..
Se pare că mi-am pierdut încrederea şi capul
într-o zi de luni,
Altfel nu-mi explic de ce aş avea activitate
numai în zilele de post.
Nu e chiar aşa de rău să fii mort.
Important e să-ţi păstrezi calmul
Şi să cunoşti limba franceză.
Altfel, poţi să mai mori o dată,
aşa cum a murit papuaşul de la scara B
care n-a ştiut să descifreze mesajul
scris cu un cui pe balustradă :
„Ne pas se pencher au dehors”.
Aprind o ţigară
şi invadez spaţiul cu gânduri gudronate.
Îmi încoronez inexistenţa cu lauri
Şi mă găndesc că nu mai vreau să mă gândesc.
După căutări istovitoare,
Suferinţe stomatologice şi căinţe tardive,
Am găsit liniştea, am desfiinţat zidurile
Şi am lăsat speranţele la intrare 
suduindu-l discret pe Dante…
Am trădat cultura evadărilor reuşite,
Am alergat flirtând cu noaptea
Şi le-am râs in nas Anzilor Cordilieri
evadaţi ,mult prea evadaţi , spre cer.
M-am lăsat executat
numai pentru că am vrut să ştiu
Cum e să nu mai poţi evada niciodată.
Bravadă ieftină, inutilă
şi egoism nevertebrat..

Cu drag, Epis.
 
 
 
 
 
 
Categorii: Uncategorized | Etichete: , , , , , , | Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: